Şi ce dacă, dacă par un pic nebun, bun Ce dacă tot ce spun e atât de tragic Ce, n-ai mai văzut român? N-ai auzit cât sunt de buni? Şi când nu-mi pierd timpul cu alţii În capul meu fac trenuleţu', tot felul de combinaţii Ok, poţi să începi să mă judeci Bine, dar nu mă trage de mâneci Ştii că viaţa mea e ca un meci Dacă nu-ţi convine jocul, poţi să pleci de tot Îmi văd de ale mele şi nu-mi plac lumile astea pararele Cu de-ăştia care fug după avere Şi când le merge bine, îmi trimit vedere Zici ca totu-i bine, că lumea ta e roz, da' a mea are buline Şi îţi faci din ce în ce mai puţine păreri din alea bune despre mine Da' eu nu pun la suflet că nu-mi stă în caracter Te rog eu, lasă-mă în pace cu sau fără porumbel Şi pleacă, hai ...
Lasă-mă în lumea mea Du-te, nu mă aştepta Pa-pa, pa-pa Crede-mă, e mai bine aşa Poate ne întâlnim cândva Pa-pa, pa-pa
Şi du-te cât poţi tu de tare Vezi că avem drumuri nasoale Vezi să nu faci accident, frate Că nu pupi ajutoare Îmi văd de treabă în continuare Lumea mea-i necruţătoare Şi dacă îmi pierd farmecul, mă zboară ca pe vrăjitoare Nu am timp să pierd momentul Şi nici să mă agit că iar se schimbă trendu' Am mintea peste tot, privirea în centru Căciula pe urechi să nu mă tragă curentul Că bate vântul, cer senil Şi trag din toate cât mai ţin Nu vezi ce vremuri grele vin? Dar în lumea mea e fin până apare vreuna Vrea să-mi dea o lecţie că s-a trezit stăpâna Zice că e cine ştie ce, dar mi-e tot una Plus că-mi repetă într-una Că ea e profesoară, eu nu mi-am făcut tema Punem parïu că te rezolv dacă se pune problema? Şi CE Daca, Daca номинальной ООН рис nebun, булочка Ce Daca малыш CE развернулся электронной ATAT де трагическая Ce, N-ай май văzut Римский гражданин? N-ай auzit кошка Sunt де Buni? Şi кандидат ню-ми pierd Timpul у.е. alţii În capul MEU FAC trenuleţu ', малыш felul де combinaţii Хорошо, Поти să începi să mă judeci Bine, Dar ню mă trage де mâneci ЕНВД CA Viaţa MEA электронной CA ООН MECI Daca ню-ти convine jocul, Поти să pleci де малыш Ими VAD-де-эль меле şi ню-ми НОАК lumile ASTEA pararele Cu уход де-ASTIA духота DUPA AVERE Şi кандидат ле слияния побег, IMI Trimit vedere Zici CA TOTU-я побег, Калифорния Lumea та электронной Роз, да "MEA являются buline Şi Îţi офисны DIN CE в СЕ почта puţine păreri DIN алеа бунэ Despre моя Da 'ЕС ню каламбур ла suflet CA ню-ми НТД в carácter Te рог ЕС, Ласа-MA в ПАСЕ у.е. САУ fără porumbel Şi pleacă, Хай ...
Лхаса-магистра в области Lumea MEA Du-тэ, ню mă aştepta Па-па, па-па Crede-MA, электронная почта побег ASA Poate пе întâlnim cândva Па-па, па-па
Şi дю-TE CAT Поти Ту-де-тары Vezi CA avem drumuri nasoale Vezi să ню офисны аварии, Frate CA ню Pupi ajutoare Ими VAD-де-treabă în continuare Lumea MEA-I necruţătoare Şi Daca IMI pierd farmecul, мА zboară ча ре vrăjitoare Nu утра плакате să pierd momentul Şi НИКИ să mă агит CA IAR себе schimbă trendu " Am mintea чумы малыш, privirea în Чентру Căciula PE urechi să ню mă tragă curentul CA БАТЭ vântul, ССВ senil Şi TRAG DIN toate CAT почта олова Nu Vezi CE vremuri grele вин? Дар в Lumea MEA электронной плавник пана апаре vreuna Vrea SA-ми DEA о lecţie Ca Sa trezit stăpâna Zice CA е кино ştie CE, Dar Ми-е общ Una Плюс CA-ми Репета Intr-уна CA EA E profesoară, ЕС ню Ми-утра făcut Тема Punem parïu CA те rezolv Daca себе Пуна проблема-? | |