Dedesubtul tălpii noastre,
Ei s-adună ca să joace,
Dedesuptului jiană
'nsingurarea le-o preface
'n salbă de-argint şi mărgele.
Mortul nostru dănţuieşte,
suflet comun şi de foc şi de apă moartă
joacă-i în jur Jiana celor ce n-au fost să fie.
Oglinda lumii-i vie,
poarta sa e pustie,
ţesătura dintre lumi descoase
'n tainice prinoase
(duhuri) de prin ochiuri friguroase
se desprind din pânză.
În Jiană curge focul,
dănţuieşte cu sorocul,
Cuget de piatră i-e starea
Mortului ce-nghite marea
Spre-a o-nfiinţa în cer.
Înspre cer desfac potecă
În văzduh ce-nghite stele.
Duhul celor stinşi s-aprinde
ca un cerc de fier fierbinte.
Mortul dănţuieşte!
Inima-i plesneşte!
În pas de moarte ne ridică
Din al nostru trup-ţărână
Spre-adâncimi înalte-n mâna
Zeului-quasar, în mână.
Luminează-n somn darul de vecie
De-a vedea prin tunel de trecută pânză.
Dă să-mi crească-n ochi un milion de aripi
Şi în aripi zece mii de ochi.
Să văd cum toate lumile
Îşi aprind deodată bezna.
Să văd cum toate lumile
S-prăpădesc în caznă!
Dedesubtul tălpii noastre,
Ei s-adună ca să joace.
Dedesuptului jiană
'nsingurarea le-o preface
'n salbă de-argint şi mărgele.
Mortul nostru dănţuieşte,
suflet comun şi de foc şi de apă vie,
joacă-i în jur Jiana celor ce n-au fost să fie.
